"Brusc mi s-a făcut dor de oameni pierduți, de
iubiri neîmpărtășite, de libertate, de anii adolescenței, de noi
începuturi, de gesturi tandre, de dimineți răsfățate.
Mi s-a făcut dor de noi, de ce am fost cândva.
Grijile, problemele, dezamăgirile
ți-au colorat chipul în alb și negru, mi-au furat zâmbetul de care m-am
îndrăgostit, ți-ai ascuns sufletul prea trist de mine și oglinda în
care te priveam dormind în fiecare dimineață parcă privește altundeva.
Ne îndrăgostim și lăsam totul să vină de la sine. Ne aruncăm în brațele
destinului, decorăm viața cu sărutări și atingeri tandre, visăm și
parcă trăim într-o poveste. Dar inima nu o păcălești atât de ușor. Nu
acceptă compromisiuri. Iubește sau nu, te adoră sau îi ești prieten.
Încetează să bată și îți spune să mergi înainte. Cum să faci așa ceva?
Cum să o păcălești și să-ți amintești peripeții, primul sărut pe peronul
din București, cântecul vostru, lacrimile vărsate împreună, călătorii
terminate prea brusc, ziua în care purta hainele cumpărate de tine,
prima discuție, primele cumpărături împreună?
Mi-am scos sufletul la
lecție și l-am întrebat cum de este atât de confuz și de rebel? Mi-am
ascuns lacrimile și mi-am privit iubitul cum doarme, știind că este de
ajuns privirea lui și mă simt acasă, un loc în care nu vreau să existe
sentimente reci și gânduri negative.
L-am strâns în brațe și o lacrimă rece și-a cerut iertare, pentru că nu mai există cuvinte." Maria Cristiana Tudose
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu