E (este)

A explodat natura
s-au spart zidurile
vantul m-a innegrit
frunzele m-au invelit.
M-am refugiat in toamna
iertarii de pacate.
M-am refugiat in linistea absurdului,
am cazut in golul meu.
E alb, nu negru-n jurul meu..
Lumina ma omoara..
De-o ploaie am nevoie
sa ma-ncante si sa-mi cante
o balada despre tine
cum ai plecat ,
cum ai lasat,
cum n-ai mai fost de la o vreme.
O frunza plange langa mine
un greier fuge inspre tine;
l-am trimis c-un cantec despre noi..
Si vii intregi de struguri
mor d-atata cumpana
s-a sinucis natura -
cea din mine.
E ce-am pictat pe foaie
despre tine.
E ce-am grait candva
din iubire.
E ce traiesc -
fara sa stie nimeni.
E univers intre pereti
copaci, alei si banci de fier..
e vantul care-mi sufla-n tample zi de zi.
E frigul care ma-ncalzeste
E inima ce s-a uscat
E trupul ce e insetat
de dorul nost' .